Întâmplare

Din întâmplare, se merge agale pe-o strada cu șoapte cum numai vântul cunoaște

Și în aceeași întâmplare o lună răsare și dă formă șoaptelor ce numai vântul cunoaște.
Se-ntâmplă ca forma să fie a două persoane ce
s-au întâlnit căci șoaptele lor răspuns au găsit cum numai vântul cunoaște.

Lumina vru a crea cuvinte căci șoaptele, persoane fiind, erau cunoscute doar lui(vântului)
Și-n lumina lunii și-a vântului șoapte, picuri de ploaie căzu pe acea stradă
Și din întâmplare, le scrise răspunsul pe-o stradă cum numai ploaia cunoaște,
Și-a fost
iubire!

Dar strada, cu șoapte cum numai vântul cunoaște, cu lumina lunii ce formă le-a dat
și picuri de ploaie ce au vrut să scrie al lor răspuns, se scurge mohorâtă căci tot ce se-aude și vede și simte schimbă textura și mersul agale si-atunci se aduce aminte și din răspunsul lor, poveste se creeaza și mulți vor fi și vor trăi s-o tălmăcească.

Din întâmplare s-a mers agale pe-o stradă cu șoapte ce formă a două persoane aveau și-n picuri de ploaie iubire le-a fost scris.

 

Un suflet ce a fost

Se spune ca toate se descompun si pierd sufletul omului si ajung intr-un alt suflet... De copac, de floare, de veverita, de om numai ca uita. Uita lumea si Omul sau. Mi-e dor de sufletul ala intreg de ma intregea si pe mine. Ma facea sa zambesc si sa iubesc si mai mult arta de a trai. Caci e o arta. Sa-ti croiesti drum si sa tesi prietenii cu zambete si dureri, e o arta! Si tabloul ce-l frumos ei il numesc geniu. Dar poate ca tabloul cel frumos e iubirea in sine, ce ne leaga si face sa respiram in fiecare zi.
Te iubesc asa tare Bunicuto ca azi mi-as fi dorit sa aud "La multi ani!" de la tine, doar!
Si poate intr-o zi ne vom aminti si vom rade cum numai noi stiam, de obnubilarea asta de ne-a fost data sa o cunoastem. Te iubesc!
"Ce ma fac eu fara tine?!" Privirea ta ca pe un raspuns n-am s-o uit vreodata si am sa te iubesc si mai mult caci omul asta de scrie a cunoscut intelepciunea muncii tale!