Am un blog

Cuvintele astea aruncate precum degetele se avanta catre tastatura, au redat ceea ce sunt. Ceea ce am cunoscut pana acum si felul cum traiesc eu viata asta. Placerea, iubirea, frumosul, toate sunt cuprinse aici, in putinele postari de pe blogul meu.
Poate nu stiu sa le exprim precum ei m-au invatat. Ma bucur ca am reusit sa-mi creez placerea mea de a trai. Am imbinat cuvintele precum andrelele incurca firul de lana intr-un fular colorat si dornic sa ma incalzeasca atunci cand e frig afara.
Multumesc.

nobody knows

http://www.youtube.com/watch?v=3H1b-FveJTI
mai bine ca noi nu va sti nimeni niciodata ce gandim, ce simtim, ce ne dorim si uneori ne e deajuns o secunda sa aflam sau o secunda sa ne pierdem de tot in conexiunile corpului nostru si sa actionam fara sa stim.
Uneori simtim omul de langa noi ca si cum l-am sti, ca si cand am fost in el si l-am facut al nostru. Il stim, il avem in noi. Se poate ca-l iubim. Mainile astea palide si gingase ce scriu acum placerea gandurilor care trec prin tot corpul pentru a atinge tastele albe ale micutului creat de niste oameni deosebiti, ce au depus atata iubire incat  degetele mele aluneca simtindu-le forma in toata frumusetea lor. Fine si curate intocmai pentru a atinge omul ce-l iubeste! Atat de mult il iubeste! Il iubeste si il simte al lor.
"-Tu ma iubesti?
 -Ca pe fiecare om..." Cum am putut spune asta? Cum? Cum sa iubesc fiecare om ca pe el? Poate placerea trupului nu o consider iubire. Si atunci imbin placerea cu iubirea fireasca ce o am pentru om si creez ... ca prin vis, noi cuvinte si sentimente pe care, dupa ce ma trezesc, nu le inteleg. Dar le stiu, le stiu doar eu.
Daca ar sti ca-l iubesc atat de mult pentru sinceritatea lui... Cat de mult il iubesc, il iubesc intrutotul, ca pe fiecare om, dar la el e placerea degetelor mele atunci cand ating trupul sau.
Manile imi zambesc prin rosieticul buzelor si tot corpul se bucura de zambetul lor clipind!

A cazut...

Era mica, alba, dragalasa in felul ei, si un jeleu a vrut-o! S-a lipit de ea si a luat-o cu el la furnici. Rontai-l-ar tot!
Nu mai conteaza istorioara ei, caci, desi e una placuta, nu toti ar fi vrut sa aiba una mica, alba, dragalasa. Dar cum poti alege pe cine sa iubesti mai mult? Eu sau ei? Si atunci te increzi in ei, ii iubesti la fel. Incredere - e un cuvant pe care nu multi il inteleg. Nu multi au incredere in ei, nu multi se incred in ceilalti, nu multi inspira incredere. Dar toti putem alege. Alegem un model bun din punctul nostru de vedere si il urmam cu incredere, in speranta ca vom dobandi si noi intelepciunea lui. Cum stim daca e bun si pentru ceilalti? Nu stim. Stim doar ca noi vrem sa fie la fel de bun si pentru ceilalti. La baza armoniei sta iubirea! Si-am sa urlu "IUBIRE" pana cand dragalasa mica alba va crapa! Undele o vor imparti si sfarama cu toata iubirea lor si-o vor trimite in alte locuri la fel de frumoase...
Te-am iubit... si-ti doresc tot binele! Iar eu, am sa pun alta in locul ei, mica alba dragalasa!

Omul ce scrie

Gresim? Alegem ceva mai bun decat acel ceva pe care nu l-am ales? Traim? Si la final: "pentru ce toate acestea?" Eu, in nebunia mea, sunt un om rau, pesimist, stresat, bolnav... Dar in nebunia mea vreau ca cei din jurul meu sa rada, sa zambeasca, sa iubeasca, sa se bucure, sa fie sanatosi si incerc sa le ofer asta, incerc sa vada in mine alt om, un om bun. Pe cand eu, raman cu tot raul. Un rau care ma macina si ajunge sa-l simta si unii dintre ei. Un rau caruia ii spun "NU" in fiecare dimineata. Un rau pe care nu stiu daca il mai pot controla. Un rau de care mi-e frica, mi-e frica si ma distruge cu fiecare gand ca el exista in mine. Si atunci ajung sa ma intreb pentru ce sunt toate astea - tot ce putem vedea si auzi? Dar iubesc! Si deja imi simt inima ca incepe sa fie mai vioaie, sa revina "zglobiosenia" mea, caci stie ca o iubesc! Partii acesteia ii spun in fiecare dimineata "te iubesc" si poate de aceea ma lasa sa traiesc. :) Sunt un om trist si vesel deopotriva si iubesc omul acesta cu tot raul lui...