Alteori, se intampla ca
fiecare copil sa fie un print sau o printesa intr-un basm. Alteori, sunt mici
eroi in razboi si in final, alteori, sa nu stie cine sunt. De multe ori, se simt
iubiti. Si apoi, cum sa nu le iubesti inocenta si surasul zilelor dintai? In iubirea
ce-i inconjoara incearca sa-si creeze o personalitate si-n functie de gradul de
iubire rad, plang sau tipa. Ei nu plang de bucurie ca noi, astia mai mari. Ei
nu tipa din furia ce o impartim noi. Ei nu rad la glumele noastre, astora mai
mari. Daca ar avea cuvinte ne ar face sa ne intelegem pe noi, trupul si omul
asta tot. Dar cum n-au, ei rad, plang si tipa. Uneori le intelegem
manifestarile, caci unii mai au suferinte fizice dar alteori, dat fiind faptul
ca nu ne intelegem pe noi, ii lasam sa dezvolte asa zisul mecanism de aparare
si ajung astfel, mai tarziu, alti „noi” neintelesi care de data aceasta poarta
misterul a 2 generatii.
Acum, cine ar trebui sa
faca copii? Si apoi, merita facuti din iubire si intelegere intr o lume
majoritar neinteleasa si care a uitat sa iubeasca? Dara, nu-i mai placut sa i
iubim si sa-i intelegem pe cei deja nascuti si risipiti prin adaposturi reci?
Uneori, copii adorm
leganati. Uneori, isi canta si asteapta sa li se cante. Uneori, isi doresc doar
liniste inainte s-adoarma.
